Cobori in jos, Luceafar bland si trage-ne o palma! Aici nu este despre o reușită în sine, în sensul nobil, ci despre… reușita unui dezastru, despre ceea ce reușesc ignoranța și lipsa de respect (asta ca să nu folosim cuvinte ceva mai dure) să facă din memoria unor valori naționale. Și nu putem trece sub tăcere așa ceva! Cobori în jos, luceafar blind, Alunecind pe-o raza, Patrunde-n casa si în gând Si viata-mi lumineaza! ". El asculta tremurator, Se aprindea mai tare Si s-arunca fulgerator, Se cufunda în mare;. Si apa unde-au fost cazut In cercuri se roteste, Si din adânc necunoscut Un mândru tinar creste. Usor el trece ca pe prag Pe marginea ferestrei În literatură română, cea mai cunoscută licență poetică îi aparține lui Mihai Eminescu. Mai precis, este vorba despre „Cobori în jos, luceafăr blând", vers din strofa a treisprezecea a poeziei Luceafărul. Abaterea în acest caz este „cobori în jos", adică un pleonasm. În limbaj curent eroarea nu este acceptată, însă poetul a ales această exprimare - Cobori în jos, luceafăr blând, alunecând pe-o rază, pătrunde-n casă și în gând și viața-mi luminează! (2) - Cum el din cer o auzi, se stinse cu durere, iar ceru-ncepe a roti în locul unde piere - În aer rumene văpăi se-ntind pe lumea-ntreagă, și din a chaosului văi un mândru chip se-ncheagă - Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n codru şi în gând, Norocu-mi luminează! Așa scria Eminescu pe la 1800 și ceva, așa recitam și eu în weekend. Poate că o făceam bine, poate nu. Însă, făcând asta, la început mai în glumă iar apoi foarte serios, mi-am dat seama că "fără poezie viața e pustiu". "COBORI ÎN JOS LUCEAFĂR BLÂND" ! - LUCEAFĂRUL POEZIEI ROMÂNEȘTI, ESTE PLECAT ÎN ZBOR SPRE CER PRINTRE STELE, SĂ DUCĂ MESAJUL CREȘTIN AL POEZIEI NOASTRE ROMÂNEȘTI, LA TRONUL LUI DUMNEZEU, ÎN CERUL CEL SFÂNT. - ACEST LUCEAFĂR LUMINOS FĂRĂ PERECHE, A RĂSĂRIT PE BOLTA LITERATURII ROMÂNEȘTI ACUM 171 ANI, ÎN IPOTEȘTII BOTOȘANILOR DIN MOLDOVA VOIVODALĂ. heT0.

cobori in jos luceafar bland